sâmbătă, 3 august 2013

5 lei

Parc-aud cînd trec pe stradă
Fluierînd fete golanii,
Că nici nu băgăm de seamă
Cum în viaţă ne trec anii!

Cred că n-are importanţă
Dacă-i Deva, Petroşani,
Ceea ce mi-aduc aminte
C-aveam optsprezece ani.

Şi-n oraşul plin de crîşme
Şi cu centrul plin ca cerul,
Era un cinematograf
Şi-un restaurant: Minerul.

Singurul locşor mai intim
Să petreci c-o nătăfleaţă
Şi să poţi mînca şi bine
Era chiar jos, în piaţă.

Fiindcă aducea patroana
Numere de-atracţii noi,
Chelneriţe apetisante,
Ce-atrăgeau clienţii, roi.

Cum sosea vreo chelnăriţă
Începea şi agăţatul –
Într-o zi o curta unul,
Altă zi, o sălta altul.

După ce sfîrşea programul
Chefuia cu fotbaliştii
Iar cînd ăştia beţi picau,
O interceptau ruigbiştii.

Pe cînd noi, studenţi, săracii,
Visînd zîne şi himere,
O priveam cu jind, sorbind-o
C-o cafea sau cu o bere.

Într-o seară, noroc chior,
Năstruşnica chelnăriţă
N-avu niciun fotbalist
Ca s-o pupe pe guriţă.

Avea părul scurt şi negru
Braţe albe subţirele,
Ce să zic nişte picioare
Care te chemau spre ele.

Noi, ştrengari, voioşi şi tineri,
Nici o taină nu ne scapă:
O doream şi tuturora
Ne lăsase gura apă.

Se auzise atunci un pont
În cămin la cineva:
Că de-i dai o sută-n mînă
Poţi ca să petreci cu ea.

Însă cine din studenţi,
Dintre gaşca cunoscută,
Îşi putea permite luxul
Ca să-i dea fetii o sută?

Şi atunci Horică vine
C-o idee salvatoare:
- Bă, putem strînge o sută,
Să dăm cinci lei fiecare.

Şi–apoi tragem bileţele,
După cum avem noroc,
Şi cine cîştigă suta,
La toţi cinci le ţine loc.

Asta a fost. Nici azi nu ştiu
Nici cînd a trecut minuta,
Nici cum m-a bătut norocul
Ca să-mi iasă mie suta.

Ştiu atît, că nu credeam
Şi nici nu aveam idee
Pentru marea fericire
De-avea prima femeie.

Cu-n buchet de trandafiri
Şi-un costum de facultate
I-am depus în mînă suta
Şi ea a palmat-o-n spate.

Ce a fost nu am cuvinte,
Vii dorinţi şi clipe pline,
Care le-au trăit şi alţii
Poate aşa, poate mai bine.

Pot să spun, că n-am să uit
Ca un prinţ înamorat,
I-am compus un cîntec tandru
Şi în pat i l-am cîntat.

Într-atît a-nduioşat-o
Cîntul meu înaripat,
Că frumoasa chelnăriţă
Cu glas dulce m-a-ntrebat:

- Spune-mi, dragul meu student,
Pentr-o mică desfătare
Ce ai avut-o aici cu mine
Dai o sumă-aşa de mare?

Ai părinţi agricultori? Ai case?
Sau contabili, fiecare?
Fiindcă ştiu din auzite
Că studenţii n-au parale.

Îmbătat de-accentu-i sincer,
Ca să nu stric feeria,
I-am destăinuit da capo
Cum a fost cu loteria.

- Vai, a spus ea drăgăstoasă,
Ce galant, dar, nu se poate!
Şi strîngîndu-mă în braţe
Mi-a şoptit cu voluptate:

Tu, că eşti cel mai simpatic
Dintre ceilalţi băieţani,
Mai ales că scrii şi versuri,
De la tine nu iau bani.

Cînd văzui că umblă-n geantă
M-a emoţionat pe loc
Şi mi-am zis: - Slăvit fii, Doamne,
Ăsta zic şi eu noroc!

Şi cu un surîs angelic
Ce te-mbată,vrei nu vrei,
Mi-a ciupit uşor obrazul
Şi mi-a-napoiat: cinci lei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu