duminică, 5 februarie 2017

Verisoara - de Ion Pribeagu


Prin anul nouă sute nouă, 
Nu mai eram un oarecare, 
Veneam la clubul “Lumea Nouă”, 
Şi alte cercuri literare. 
Il cunoscusem pe Girleanu, 
Pe Cincinat, pe Efitimiu, 
Ş-a apărut de Minulescu, 
“Romanţe pentru mai tarziu”. 

Văzand – directorul revistei – 
Că am talent de pamfletar, 
Fără să steie mult pe ganduri, 
M-a angajat ca secretar. 

Redacţia era in centru, 
O cameră – unde-incăpea, 
Biroul, scaune, dulapul, 
Maculaturi ş-o canapea. 

De joi, cand apărea revista, 
Şi pană Lunea care vine, 
Redacţia era inchisă, 
Şi cheile erau la mine. 

Directorul – un om politic, 
Cu redingotă şi cu cloc – 
Venea in timpul săptămanii, 
Insă Duminica, deloc. 

Aşa că, tanăr, cu speranţe, 
Plutind in sferele senine, 
Mi-inchipuiam că-n toată ţara, 
Nu-i altul mai grozav ca mine. 

Şi intr-o Sambătă, pe seară, 
Plimbandu-mi visul pe Lipscani, 
M-am cunoscut cu o fetiţă, 
Cam de vreo douăzeci de ani. 

De parcă Dumnezeu din ceruri, 
Vrand dorurile a-mi infrana, 
O nimfă mi-a trimis in cale, 
Şi mi-a şoptit: - Ionică na ! 

Nici nu-mi mai incăpeam in piele, 
De-acest potop de fericiri, 
C-avea cosiţă in inele, 
Şi-n san ascunşi doi trandafiri. 

Guriţa roşie şi mică, 
Şi ochii negri, plini de foc, 
Că tot privindu-i mi-era frică 
Să nu pleznesc de atat noroc ! 

Ne-am dus la cinema, la “Clasic” – 
Un film cu Eva şi Adam – 
O vorbă n-am scos pe-ntuneric, 
Ci doar prin maini ne-nţelegeam. 

Tarziu, ca după miezul nopţii, 
Ca un autentic amorez, 
Am invitat-o ca să vadă, 
Redacţia unde lucrez. 

In cameră, printre săruturi, 
Inghirlandate in rondele, 
Am proclamat-o, intr-o poemă, 
Prinţesa visurilor mele. 
Şi dimineaţa, pe la zece, 
Cand vream să-i mai dedic o strofă, 
Deodată a bătut in uşă 
Directorul ! O catastrofă ! 

In clipe de-astea, turbulente, 
Tu nu ştii singur ce să faci, 
S-ascunzi după birou fetiţa, 
Sau cat mai grabnic să te-mbraci? 

Şi s-a-ntamplat cum se intamplă 
Cand n-ai un pic de prevedere: 
Eu numa-n pantalon şi guler, 
Şi ea cu nudul la vedere. 

Directorul, galant din fire, 
Privind-o a şoptit: - Scuzaţi ! 
Iar eu am spus : - Mi-e verişoară 
Venită-aseară din Galaţi… 

A scotocit printre saltare, 
A scos grăbit un manuscris, 
Şi cand fu gata de plecare, 
M-a tras de-o parte şi mi-a zis : 

- Să nu fii supărat, Ionică, 
Insă aş vrea să-ţi spun ceva: 
Acum trei luni fetiţa asta, 
A fost şi verişoara mea !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu