duminică, 19 martie 2017

Duminica vesela



Un doctor de familie care avea printre pacienți o femeie în vârstă de 80 de ani a ieșit la pensie. La următorul consult, noul doctor de familie s-a apucat să verifice lista de medicamente prescrise bătrânei. A rămas cu gura deschisă, atunci când a constatat că, în ultima vreme, bătrânei i se prescrise în mod constant un medicament pentru controlul sarcinii.
- Doamnă Smith, realizați faptul că acestea sunt pastile pentru controlul sarcinii?
- Bine înțeles, mă ajută să dorm noaptea.
- Doamnă Smith, vă asigur că aceste pastile nu conțin nici o substanță care să vă ajute să dormiți.
Bătrâna la bătut ușor pe genunchi pe doctor și i-a spus:
- Da, doctore, știu prea bine. Dar, în fiecare dimineață, pisez câte o pastilă, iar praful îl pun în paharul cu juice de portocale al nepoatei mele de 16 ani. Și crede-mă, doctore, dorm noaptea neîntoarsă.

Un individ stătea pe un scaun într-un autobuz arhiplin, când pe scaunul de alături s-a așezat o femeie cu un copil în brațe, și-a scos un sân și a încercat să alăpteze copilul. Copilul a refuzat sânul și atunci mămica i-a zis:
- Hai, iubitule, ia și papă, că dacă nu, îi dau păpica lui nenea.
După vreo cinci minute, aceeași scenă:
- Hai, scumpule, ia țâțica, că dacă nu, i-o dau lui nenea.
După vreo alte cinci minute, individul se răstește la copil:
- Auzi, mă, gagiule. Hotărăște-te mai repede, că eu trebuia să cobor cu vreo patru stații în urmă.

Studenții dădeau examenul semestrial la cursul de Biologie avansată. Ultima întrebare era creditată cu 70 de puncte sau 0 (fără posibilitate de răspuns parțial corect) și suna așa: Enumerați șapte avantaje ale laptelui matern. Unul dintre studenți s-a tot frământat și a scris așa:
1) este formula perfectă pentru copil;
2) asigură imunitate împotriva a mai multor boli;
3) are întotdeauna temperatura optimă;
4) nu este scump;
5) leagă copilul de mamă și vice-versa;
6) este oricând disponibil;
Aici însă s-a blocat. În disperare de cauză, chir în momentul în care clopoțelul suna, a adăugat:
7) este livrat în două containere atrăgătoare fixate la o înălțime perfectă față de sol, astfel încât pisică să nu poată ajunge la el.
Studentul a luat nota 10 la lucrare.

Un italian bătrân din Brooklyn era pe patul de moarte și și-a chemat nepotul:
- Guido, ascultă-mă. Am să-ți las revolverul meu cromat calibrul 38, ca să mă ții minte toată viața.
- Dar, bunicule, eu n-am nevoie de revolvere. N-ar fi mai bine să-mi lași mie ceasul Rolex?
- Ascultă aici, băiete. Cândva, vei avea afacerea ta, vei avea o nevastă frumoasă, o grămadă de bani, o casă mare și câțiva copii. Apoi, într-o bună zi, vei ajunge acasă și poate îți vei găsi nevasta în pat cu un alt bărbat. Ce-ai să faci? Ai să-i arăți ceasul și ai să-i spui: Gata! Timpul dvs. s-a terminat!

O femeie și fiul ei în vârstă de 12 ani mergeau cu un taxi prin Detroit. Ploua și toate prostituatele se adăpostiseră sub marchize. La un moment dat, băiatul întreabă:
- Mami, ce fac femeile alea?
- Își așteaptă soții, să se întoarcă de la lucru, răspunse mama.
Taximetristul întoarse capul și zise:
- Ce faci, cucoană? De ce nu-i spui adevărul? Sunt prostituate, băiete. Alea fac sex cu bărbații pentru bani.
Copilul făcu ochii mari și întrebă:
- E adevărat, mami?
Mama aruncă o privire urâtă taximetristului și spuse:
- Da, este adevărat.
După vreo câteva minute, copilul întrebă, din nou:
- Mami, dacă femeile alea vor avea copii, ce se va întâmpla cu ei?
Cu un zâmbet de satisfacție, femeia răspunse:
- Cei mai mulți vor ajunge taximetriști.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu