marți, 30 ianuarie 2018

Stiri de ultima ora

Un câine a scris o lucrare ştiinţifică şi a fost eliberat de hingheri.
 Intitulată „Muşcatul de cracul pantalonului, tendințe, analize şi prognoze”,lucrarea câinelui a fost publicată la editura Aius din Craiova, unde au mai publicat şi alţi maidanezi români, cum ar fi Dan Diaconescu. Maidanezul Bobiţă fusese încarcerat în adăpostul de animale Sector 3 pentru mai multe fapte de înşelăciune, el pretinzând cârnaţi de la locuitorii din zonă promiţându-le în schimb că nu mai latră aiurea noaptea şi nu muşcă.
  
 Nou! La închisoarea Jilava s-a deschis o librărie care vinde cărți gata scrise, dar fără autor.
 Pentru a răspunde setei nestinse de literatură care caracterizează mai nou penitenciarul Jilava, un lanţ de librării a deschis recent, chiar în incinta închisorii, o unitate atipică, care vinde cărți gata scrise, dar fără autor. Din prima dimineață s-au format cozi de sute de metri, oamenii înghesuindu-se să prindă marfă proaspătă. Nici noi nu ne aşteptam la un asemenea succes. Oferim cărţi pre-plătite, oamenii putând să le personalizeze prin alegerea titlului şi a autorului. Nu are rost să se mai chinuie să copieze rând cu rând alte cărţi, tot ce au de făcut este să aleagă subiectul şi, eventual, să-şi citească opera”, a declarat un reprezentant al companiei.
  
  
 Studiu optimist: dacă petrolul ar fi gratis, benzina în România s-arieftini cu aproape un leu
 Evoluţia pieţei petrolului ne dă speranţe! Un studiu realizat de Institutul pentru Combustibili “Sergiu Cantacuzino” din Găeşti arată că, în curând, preţul ţiţeiului brut ar putea ajunge la zero - caz în care, spun cercetătorii, benzina din România ar costa cu aproape un leu mai puţin decât în prezent.
 “Un litru de benzină costa 4 lei în 2008, când barilul de petrol atinsese110 dolari. Astăzi, petrolul bate spre 30 de dolari / baril  şi benzina e doar puţin mai scumpă. Avem toată încrederea că, peste câteva luni, petrolul va fi gratuit. Sau chiar îţi vor da arabii bani să-i scapi de el”, explică benzinologul Decebal Popescu. “Atunci, potrivit cifrelor noastre, benzina cea de toate zilele s-ar putea stabili la 
3 lei 50.”
  
  
 Geografia va fi scoasă din programa şcolară, ca să nu mai înveţe copiii pe unde se iese din ţară.
 În sfârşit, o soluţie la migraţia creierelor! Ministerul Educaţiei a declarat că ia în calcul scoaterea materiei Geografie din programa şcolară, pentru ca tinerii să nu mai înveţe despre punctele vamale pe unde pot părăsi ţara. “Începând de anul viitor, profesorii de geografie cu ureche şi voce vor fi transferaţi la catedra de muzică, iar restul vor fi scoşi la pensie”, a promis Decebal Popescu, subsecretar de stat. “Indiferent că sunt la liceu sau în şcoala generală, copiii noştri nu vor mai auzi la şcoală despre Nădlac, Albiţa, Salonta sau Borş."
 "Dacă pleacă din ţară, va fi exclusiv din cauza educaţiei primite acasă. Şi oricum se vor învărti zile întregi în cerc până să găsească punctul de trecere a frontierei. Poate renunţă.”
  
  
  
 Cum a apărut tradiţia colindului. Părinţii îşi trimiteau copiii cu sorcova, ca să poată face sex .
 De ce credeţi că 99% din români sunt născuţi în septembrie? Pentru că sunt concepuţi în perioada sărbătorilor de iarnă, când toţi copiii sunt pe uliţă cu sorcova şi părinţii pot să frece lerul. Pentru că locuiau în case mici, de multe ori doar cu o cameră, sau în bordeie, românii aveau nevoie de puţină intimitate. La un moment dat le-a venit ideea să trimită copiii să “colinde”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu