vineri, 16 martie 2018

O poveste de infidelitate


cid:image001.jpg@01CF1A80.FAA558F0 
De era frig, soare sau ploaie ciobănească, Dna Păpucel își începea fiecare zi domnească cu o rugăciune aprigă : « Doamne, izbăveşte-mă. Izbăveşte-mă de cucoana care îl vrăjeşte pe soţul meu, că de altfel, jur ! aici închidea ochii ca o mucenică, fac crimă. Jur pe toate icoanele din casă și din catedrala de peste drum ». Îşi făcea o cruce lată şi apăsată, deschidea ochii, apoi se ducea la bucătărie și apăsa butonul de pe Nespresso. Se așeza lângă cafetieră și savura spuma primei cafeluțe.
În total trei ani ! Trei ani de coşmar, de rugăciuni, de umilinţe…
Apropo,  de umilinţe.
-Lămureşte-mă, dragă, rosti cu voce răguşită, prietena ei cea mai apropiată, Dna Rumpumpel, scuturând scrumul într-o străchinuță chinezească. Lămurește-mă, care umilinţă ?! Zi-i concret şi răspicat.
Dna Păpucel, se foi în fotoliul de pluş din salonul Dnei Rumpumpel. Numai câte discuţii n-au avut ele, ea fiind aşezată mereu în fotoliul acesta verde buruian. Şi de fiecare dată, când se fâțâia în el, își zicea în sine că în chestii de amor, ele două gândesc total diferit. Enervant de diferit.
-Eu vreau să fiu unica ! Înţelegi ? Vreau exclusivitate ! Vreau ca soțul meu să-și petreacă tot timpul liber cu mine ! Doar cu mine ! Orice femeie visează la asta ! Chiar şi tu. Recunoaşte !
-Nu, recunoscu calm Dna Rumpumpel şi slobozi din gură un norişor de fum. Excluzivitatea mă o-bo-se-şte ! Şi ca să fiu sinceră, nu înţeleg de ce te plângi. În ultimii trei ani ai înflorit. Niciodată n-ai arătat mai bine !  Şi eu te cunosc de ceva vreme.
Dna Păpucel trebuia să recunoască că aşa era. De când aflase de pasiunea blondă a Dlui Păpucel, frica de a-l pierde parcă o umplu cu o energie nouă, nebănuită. Nu se mai lenevea să meargă la coafor, să-şi schimbe toaletele, bijuteriile, ajunsese chiar să alerge cu prosopul pe umă la sala de sport, nemaipomenit până acum trei ani, tot aşa ca ovăzul cu iaurt din fiecare dimineaţă. Excelent pentru ten ! În trei ani de zile întineri. Mulţi i-au confirmat-o. Şi nu doar doamne. Chiar şi domni. Inclusiv Dl Păpucel.
-Draga mea, arăţi splendid !  Coafura te întinereşte, rochia ai nimerit-o perfect !
Da, Dl Păpucel era generos la complimente şi la buzunar. Orice moft al soţiei era achitat fără întârziere, cu cash şi complimente, numai … să fie lăsat în pace, Mon Dieu.  Într-un cuvânt,  îşi cumpăra timpul de la nevastă și  îl cheltuia cu altă femeie. Dar o făcea în mod elegant, cu aer de gentilom bine crescut. O giugiulea, o complimenta chiar şi muzical, mieunând cuvintele pe note. De exemplu :
Foaie verde trei smochine,
Ce-aş face dragă fără tine ?
Frumoasă-i mi-e mândra foc,
De nu mai pot sta pe loc.
Şi chiar nu putea…  sta.  Îşi lua pălăria, bastonul şi pe-aici ţi-e calea!
Lăsa în urma lui doar o dâră de parfum bărbătesc şi încă ceva. Un ceva de la care întinereşte omul fără diete, sport, ovăz…
Dna Păpucel… suferea. Era frumoasă, avea mult timp şi suferea.
Asta probabil era umilinţa pe care încerca s-o definească prietenei sale.
-Hai şi aşa, dragă, oftă Dna Rumpumpel turtind ţigara în scrum.                 
 Să cinstim evenimentul!
Se sculă greoi din fotoliu, dispăru pentru câteva clipe în cămară şi se întoarse cu o şampanie.
-Nu e cine ştie ce. Adică nu e de marcă aleasă. Dar la nevoie merge.
Umplu cu spumă două pahare înalte de cristal şi unul îi întinse unul Dnei Păpucel.
-Pentru exclusivitate, draga mea !
***
Se pare că un clincăt de cristal ajunge mai repede la porţile cerului decât trei ani de rugăciuni fierbinţi în faţa icoanelor, căci, o ! minune divină ! toastul se împlini. Şi nu cumva, dar fulgerător, ca un blestem de fată mare.
Într-o seară umedă şi ploioasă de toamnă Dl Păpucel, spre surprinderea soţiei, rămase acasă. Şi dacă rămase acasă, nu se mai parfumase, nu mai făcu complimente soţiei, nu mai fredonă prostioare nostime în ritm de ţambal popular. Se închise în birou şi… rămase aşa, abătut şi nebărbierit, un weekend întreg.
Dna Păpucel jubila ! Nu ştia în fața cui să-şi facă cruce, cui să mulţumească ? Poate să aprindă nişte lumânări la catedrală sau să ciocnească o cupă de şampanie ? Se încâlci cu totul.
Se miră și luni dimineaţă  când îşi văzu soţul acasă. Palid ca o nălucă, vestejit, arăta îmbătrânit cu vreo 10 ani. Se repezi la el cu grijă neprefăcută.
-Scumpule, o cafea ?
-Da. Una amară. Ca viaţa mea. De azi încolo ai să mi-o găteşti tu în fiecare dimineaţă.
Dna Păpucel se împiedică de două ori (de bucurie) până ajunse la bucătărie. Dl Păpucel nu luase micul dejun în compania ei deja de … știți voi, 3 ani.
-Şi prânzul ai să-mi găteşti, rosti ca un somnambul Dl Păpucel. Şi cina.
Soţiei sale nu-i venea a crede. Îşi astupă gura căscată cu degeţelele impecabil manichiurate.
-Dar bineînţeles, drăguţule.
-Mi-am luat concediu pentru o lună. Am să stau acasă cu tine, draga mea.
- Păi, nu e o idee minunată?! Tresări încântată Dna. Uite şi tu, scumpule, ce rău arăţi, îţi trebuieşte hodină! Obligatoriu şi imediat! Lasă că am eu grijă de tine.
Dl Păpucel nu credea că ideea era minunată. Dar n-avea chef să intre în polemici. Mai ales cu nevastă-sa. A tăcut, a mâncat şi a dormit pe săturate toată ziulica de luni. Apoi şi marţi. S-a sculat abia spre seară să ia micul dejun şi găsind-o pe Dna Păpucel chitită în faţa oglinzii bolborosi ceva nedesluşit şi nervos. Un fel de « unde pleci ? »
-Cu fetele să-mi cumpăr nişte accesorii, vreo rochiţă, nişte cizmuţe de piele întoarsă…
Nu apucă să precizeze făcătura pielii că soţul izbucni :
-Şi pentru cine, mă rog, te chiteşti ? Văd că te duce capul să cheltui banii în dodii ! lasă că-ţi stă bine şi aşa. Acasă, lângă mine.
-Dar bine, scumpuleţ…
-Nu mă numi « scumpuleţ » că nu-ţi sunt câine !!! lătră Dl Păpucel spre doamna, care, sărăcuţa se piti în oglinda de lângă uşa încuiată.
Zări cu coada ochiului un profil palid de femeie urâţită de spaimă.
-Bine, dar vroiam să ies şi la o cafea cu fetele …
-Aşa !!! şi mai frumos !!! uite ce nevastă grijulie am eu !!! Îşi lasă soţul bonav acasă, SINGUR, neajutorat şi caută distracţii !!! Ei bravo, iată cum arată o nevastă recunoscătoare şi iubăreaţă !!!
-Mă ierţi, şopti vinovat doamna, scoţând escarpenii eleganţi din picioare și băgându-le în ciupici de cameră. Ce sa-ţi mai gătesc ? Plăcinţele ? Blinele cu brânză dulce ? Compot de căpşuni ?
-De toate câte-oleacă ! Şi să fim alături. Zi şi noapte. Noapte şi zi ! Alături !
Aşa şi a fost. Toată atenţia, tot timpul său Dl Păpucel şi-l băga direct în Dna Păpucel. Cu pasiune, cu vocaţie, cu o desăvârşită aplicaţie dusă până la sadism rafinat.
Nu fă asta.
Nu te du încolo.
Faci prea mult zgomot.
Faci prea puţină atenţie la cheltueli.
Mai pune sare.
Nu mai pune atâta sare, ce naiba, să-ţi cumpăr distributor automat ?
Uneori, de fapt, chiar tot timpul, Dl Păpucel ajungea să găsească vinovatul chiar şi pentru ploile necontenite anunţate la buletinul meteo. Nu-i aşa că o nevastă înţelegătoare e cea mai potrivită persoană pentru descărcările electrice ?
Vremea din casă s-a schimbat.
Deşi toate ferestrele erau încuiate Dna Păpucel simţea vijelie în urechi de dimineaţă până seara. Și, mai ales, noaptea, când Dl Păpucel sforăia harnic de săreau  icoanele pe ținte. Dna Păpucel nu putea părăsi dormitorul… Încercă o dată să dezerteze în salon cu perna în mână, dar se trezise domnul şi îi reproşă gestul: “Aşa face o nevastă iubitoare? Îşi lasă soţul să înghețe singur sub plapumă ?”
După trei săptămâni de exilare, de nopţi nedormite, de santinelă non-stop, de străjer la câpătâiul iubirii şi excluzivitate absolută, Dna Păpucel simţi că se sufocă. Arăta prost de toooot. Viaţa n-o mai bucura. Se băgase singurică într-o capcană din care nu avea scăpare. Ca mii de femei despre care lumea bolboroseşte cu invidie inconștientă : are casă, are soţ atent, bucate pe masă, făină şi vin roşu în cămară… ce mai caută şi asta ? Pe dracu ? Să zică bogdaproste şi să aprindă o lumânare la Sf. Ecaterina.
Şi poate că povestea era să aibă un final dramatic, cu o lumânare aprinsă, dacă într-o zi, Dl Păpucel n-ar fi răspuns la un apel ce veni ca o izbăvire. Cu fiecare replică domnul Păpucel îşi înmuia vocea, tot mai mult şi mai mult ca pe o turtiţă în ceai cu miere. Apoi trecu în baie şi se bărbieri.Ieşi peste 10 minute plescăind fălcile cu odecolon şi fluierând « Valurile Dunării ».
Îşi prinse nevasta de mijloc, o fixă într-o privire gingaşă :
-Draga mea, nu vreau să te indispun, dar încep să-mi fac griji. Știi că nu arăți prea bine în ultima vreme. Îţi ordon să ieşi cu fetele. Fă ce vrei, cum vrei, dar când mă întorc acasă, să te găsesc splendidă ca înainte!!!            
 Buget nelimitat!
***
Dna Păpucel o sună pe Dna Rumpumpel ca să-şi anunţe vizita, apoi cumpără şampanie din cea mai scumpă. Pentru că… nu-i aşa, un lucru sfânt ca LIBERTATEA nu se sărbătoreşte cu şampanie de doi bănuţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu