luni, 4 iunie 2018

Experienţa mersului la toaletă în Japonia






*Scriitoarea Ioana Lee este o româncă originară din Văleni și are o poveste
de viaţă demnă de cel mai original scenariu de film. S-a căsătorit de
tănâră cu un japonez, unul din descendenţii familiei Shogunului, nu s-a
putut adapta cutumelor şi rigorilor impuse de eticheta aristocratică şi a
divorţat**.*

Cum descrie scriitoarea Ioana Lee experienţa mersului la toaletă în Japonia

În cele două romane biografice ”Ai Suru” și ”Ai Suru 2”, scriitoarea Ioana
Lee povestește cu lux de amănunte despre prima sa căsnicie, ce a fost
sortită eșecului datorită diferențelor mari de mentalitate și cultură.
WC-ul japonez îți oferă promisiunea meditației și relaxării

”WC‑ul japonez merită atenţia cuvenită şi cel puţin un capitol dedicat
acestui miracol tehnologic, fără de care, probabil, necesităţile
fiziologice nu ar putea fi satisfăcute pe deplin…

În primul rând, încăperea în care se află, în funcţie de gustul şi situaţia
financiară a posesorului, poate arăta fie ca un minirestaurant, fie ca un
birou–bibliotecă, fie ca o cameră de relaxare şi meditaţie.
WC-ul care funcționează ca un SPA

În casa noastră se aflau două astfel de încăperi – o voi descrie pe cea în
genul spa: în faţa uşii, se afla un covoraş frumos şi foarte gros – de
firmă, desigur – în nuanţe calde. În faţa covoraşului, formând un set, se
aflau papucii, la fel de pufoşi şi frumoşi.

Acum, problema de utilizare a WC-ului este foarte simplă, dacă eşti
japonez. Sigur că, aproape oricărui român obişnuit i s‑a întâmplat în
copilărie să‑şi facă nevoile şi undeva în aer liber, într‑o pădure, într‑un
tufiş sau, pentru „citadini“, în spatele unui bloc…
Încăperea în care se intră cu papuci eleganți

Japonezii au un cu totul alt fel de a se raporta la aceste aspecte şi de a
se manifesta fiziologic. Aşadar, odată ajunşi în faţa papucilor, îi schimbă
pe cei de casă cu cei din faţa toaletei, care sunt exclusiv folosiţi pentru
interiorul toaletei. Papucii de casă sunt folosiţi doar în camerele în stil
occidental, sub nicio formă în camerele japoneze cu tatami.

Pentru un non‑japonez, însă, lucrurile nu mai sunt atât de clare…

Deschid, aşadar, pentru prima dată, uşa de la toaletă, neînţelegând de ce
stă în calea mea o pereche de papuci prea eleganţi pentru scopul aflării
mele intempestive în locul respectiv. Odată închisă în interiorul toaletei,
rămân perplexă: nu reuşesc să detectez unde este plasat, de fapt, tronul cu
pricina, la mine în casă!
Locul în care numai să-ți faci nevoile nu-ți vine…

Pentru că această cameră mare, cu un covor somptuos pe jos, completând
setul de dinaintea uşii, cu un mic televizor, cărţi, reviste, un radio, un
telefon şi telecomanda fixată în perete, nu ar indica faptul că este un loc
unde se fac nevoile, ci mai degrabă unde fie te informezi ca să îţi
pregăteşti o lucrare ştiinţifică, fie te conectezi la ultimele ştiri de la
bursă, fie faci yoga.
WC-ul care știe dacă ești bărbat sau femeie

Să continuăm însă investigaţia… în mijlocul camerei, acoperit de un alt
covoraş şi alte diverse falduri, se află ceea ce aduce cu un wc
tradiţional. În momentul în care te apropii de el, capacul wc‑ului se
ridică automat, iar dacă eşti bărbat, şi celălalt capac se ridică.

Nici până în ziua de azi nu am reuşit să aflu de unde ştie wc‑ul dacă eşti
bărbat sau femeie, fetiţă sau băieţel, pisică sau căţel. Cert e că ştie şi,
oricâte şmecherii am încercat ca să‑l păcălesc, nu mi‑a mers niciodată.
Mi‑a plăcut jocul, aşa că deseori m‑am travestit, am intrat bărbăteşte în
toaletă, am vorbit cu voce groasă, m‑am gândit chiar să‑mi fac operaţie de
schimbare a sexului – doar să fi văzut dacă mai ştie wc‑ul ce‑i cu mine!

Ha! De prisos să spun că, iniţial, am şi uitat motivul pentru care mă aflam
într‑o toaletă, fiind total intimidată, cam ca la 13 ani, când am primit un
bileţel de dragoste şi toată familia a râs de mine.

Apoi, în disperare de cauză, mă gândeam chiar să‑mi fac nevoile prin
pantaloni, fiind deja prea jenată de prezenţa sofisticată şi omniscientă a
acestei camere cu miros dulce de flori şi vanilie. Ideea însăşi de
intimitate, în condiţiile în care tronul wc‑ului devine însufleţit, cam
dispărea; mă întrebam deja ce alte lucruri mai ştie el despre mine?!
Pierduți în spațiul… WC-ului japonez

Revenind la aventura… privată: mi‑a venit ideea precaută să mă uit în jur
după camere de luat vederi. Nimic, evident. Îmi iau deci inima‑n dinţi
imaginându‑mi că sunt ninja… mare lucru de curaj… să faci pipi… Mă aşez pe
tron şi: aaau! AAAUUU!… Expresia românească „a sări ca ars“ îmi exprimă
atât reacţia, cât şi aspectul posteriorului meu: tronul e fierbinte! Măi să
fie! – mă crucesc.

Mă simţeam ca un Nea Mărin eşuat în alt secol şi în altă lume. Ce e de
făcut? Aş putea să‑l chem pe Ken să mă ajute, dar asta ar însemna să admit
că eu nu sunt în stare să mă descurc într‑o toaletă japoneză, în propria
„mea“ casă.

Mă gândesc, deja cam presată de situaţie, să dau fuga în grădină… sunt
nişte copaci şi tufe pe acolo. NU pot! Nu se poate, nu se admite aşa ceva,
fiindcă se vor supăra zeii japonezi. Ei există în copaci, flori, iarbă etc.

Şi apoi, cine ar vrea să fie văzut făcând pipi de către o multitudine de
zei asiatici. Nu. Stau aici, mai încerc.
WC-ul cu computer

Descopăr apoi micul computer de lângă wc – Aha! Scrie clar în japoneză şi
cu imagini: temperatura tronului. Aşadar se poate regla; o iau de la capăt
şi mă aşez… mmmmmmmmm, foarte plăcut, e cald, călduţ, aşa e bine. În
sfârşit, mă eliberez de cele cinci ceşti de ceai verde băute anterior şi
dau să mă ridic. Deodată, ca prin minune, se porneşte un duşuleţ‑havuz
care, nu ştiu cum să spun mai frumos, dar se transformă în bideu… cu o
ţintă ireproşabilă care iarăşi te punea pe gânduri… foarte plăcută
senzaţie, însă… are şi efect jacuzzi… câteva minute mai târziu, vine un
vânticel cald, un zefir diafan de toaletă, care te usucă. E jenant a
continua cu aceste detalii, care fac dintr‑un aspect altfel banal, al
vieţii domestice, un întreg ceremonial ştiinţifico‑fantastic.
Nevoi fiziologice satisfăcute în miros de flori cu vanilie

Am să mai menţionez doar că, la sfârşit, apa se trage automat, capacul se
închide singur şi mirosul de flori cu vanilie umple încăperea. Se pare că
există şi alte tipuri de tronuri proiectate să îţi şi mulţumească pentru
utilizare, sau să îţi cânte triumfal… iată cum poţi să îţi faci prieteni
care te iubesc necondiţionat şi comod, care nu‑ţi cer nimic şi îţi dau tot
ce au, ha‑ha!

Nu de puţine ori mi s‑a întâmplat să merg la toaletă şi, pentru că nu mai
ieşeam de acolo vreo două ore, Ken să‑mi dea telefon de la etaj, ca să mă
întrebe dacă mi‑e rău sau e ceva în neregulă. Era greu ca el să priceapă
deliciul lui Nea Mărin într‑o cabină cvasi‑spaţială”, scrie Ioana Lee în
cartea ”Ai Suru”, disponibilă în toate librăriile din țară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu